"acest trecător fără pretenţii, cu demnitatea sa clericală, intuiţia sa de detectiv şi omniscienţa sa, nu este diferit de părintele Brown, maestrul detectiv" Walter Benjamin

fragment din Vreau să aud numai de bine

Aşa am descoperit Bucureştiul pe dinăuntrul său. Dacă în trecut m‑am oripilat privind degradările exterioare ce‑i şubreziserăfondul construit expus vederii trecătorilor, acum începusem să‑i inspectez măruntaiele la care nu avusesem niciodată acces. M‑am trezit orbecăind printr‑o împărăţie insalubră populată de bătrâni, drogaţi şi saloane de masaj erotic. Acolo unde clădirile erau părăsite de ani buni, găseam oameni ai străzii dormind pe cartoane, înfofoliţi în plăpumi slinoase, risipiţi pe pardoseli printre fecale uscate şi carcase de porumbei morţi. Nu‑i deranjam. Preferam să mă retrag, simţindu‑mă un intrus. Când capetele se ridicau şi priviri de oameni distruşi de boală şi nebunie şi amărăciune mă scrutau de la nivelul podelelor, alegeam să nu‑i deranjez şi să caut ieşirea mergând în vârful picioarelor, ca şi când toată acea nenorocire la care eram martor se aduna sub tălpile mele şi mi se părea că păşesc pe un balon umplut cu suferinţă. Mă retrăgeam în tăcere, făceam pozele pentru evaluarea clădirii şi părăseam ruinele acelor interioaredecrepite în care balustradele şi feroneriile Art Nouveau,vitraliile cu motive Art Deco şi mozaicurile interbelice aveau ceva din mărturia podoabelor mortuare ce rămân intacte în jurul trupurilor descompuse din sarcofage. Câteodată, simţul meu olfactiv era pus în dificultatea de a identifica sursa miasmelor, a căror briză dulceag‑amăruie părea să răzbată în egală măsurăatât din crăpăturile roase de mucegaiuri, cât şi de sub păturile împuţite în care oamenii străzii se înfăşurau strâns, ca în niştecocoane. Sporii de mucegai pe care‑i simţeam adunându‑mi‑seîntr‑o depunere acră pe fundul limbii. Igrasia. Mirosul de om nespălat cu lunile. Bălţile de urină ce străluceau gălbui în lumina câte unei raze oblice ce brăzda întunericul umed al camerelor înalte. Câteodată aveam impresia că mă aflu pe vârful unui endoscop ce pătrunde indecent de adânc în sondarea unui esofag ros de hiperaciditatea gastrică. Alteori păream să înaintez călare pe un colonoscop. Ieşeam din acele mărturii ale descompunerii arhitecturale şi umane cu părul plin de fire de păianjen şi măcinat de sentimentul sfârşitului iminent.