PAIram cu Earth Safe Design

 Salut! Suntem un grup de arhitecţi şi constructori entuziaşti, susţinători ai arhitecturii din materiale naturale, ecologice şi sustenabile. Vă aşteptăm cu o mulţime de materiale informative despre case din baloţi de paie şi din pământ (cob), acoperişuri vii, fundaţii alternative, tencuieli naturale din pământ şi var, sobe de tipul rocket stove şi cuptoare de pământ tradiţionale. Prezentarea noastră aduce în centrul atenţiei casele din baloţi de paie, case ecologice şi economice, cu izolare termică ridicată, care oferă un mediu de viaţă sănătos şi plăcut, sunt sigure şi au o estetică aparte. Ca să vă convingem, venim cu o frumuseţe de perete din baloţi de paie pe care îl vom tencui şi finisa la faţa locului cu materiale naturale - demonstraţia începe sâmbătă la ora 16. Pentru cei interesaţi să afle mai mult, duminică de la ora 12 vom vorbi despre viitorul nostru workshop care va avea loc în luna august, în cadrul festivalului Art Culture Camp.
Dacă aveţi chef de PAIram, PAIOteca noastră vă aşteaptă cu un loc confortabil pe un balot de paie, bunătăţi home-made, quiz-concurs cu surprize şi muzici alese!